Comunicat de presa – 24 august 2022 

Am asistat astăzi la un act de înalta trădare savârșita în insași clădirea guvernului, acolo unde ministrul Cătălin Predoiu a venit și a depus o lege anticonstituționala și antinaționala; lege ce a fost trimisă către Parlament.

Această lege nu face nimic  altceva decât să abroge de facto Constituția României și să transforme o instituție fundamentală cum este Curtea Constituționala într-o instituție decorativă care nu mai are nici un sens în structura și sistemul constituțional din România.

Practic, în urmă acestei legi, suveranitatea și independența României, au fost distruse, au fost aneantizate, și toate acestea au fost făcute de unul și același ministru  care a făcut că sistemul de justiție să arate așa cum este el astăzi, cu codurile care au fost îndreptate și sancționate de către Curtea Constitutțonala pe care o vrea acum limitată de zeci de ori în ultimii ani, aceste coduri purtând tot marca Predoiu.

Pentru aceste motive, noi, Coaliția pentru Națiune, solicităm în mod explicit următoarele lucruri:

1 – Respingerea integrală a pachetului de legi al cărui autor este Cătălin Predoiu, una și aceeași persoană cu ministrul care a produs acest dezastru în sistemul judiciar din România;

2 – Demiterea de îndată a ministrului Cătălin Predoiu, o persoană toxică a cărei nocivitate a fost demonstrată prin insași produsele sale și anume Codurile, și în special Codul penal și Codul de procedura penală , care au fost așa cum am spus, îndreptate în repetate rânduri, de  zeci de ori la rând de către Curtea Constituționala pe care acum o vrea eliminată din Sistemul Judiciar românesc.

Mai multe despre aceste lucruri va va spune în zilele următoare colegul meu, vicepreședintele Coaliției pentru Națiune, avocatul Toni Neacșu, care va comenta pe lung și în detaliu  aceste aspecte.

Până atunci, va solicităm:

– respingerea acestei legi,

– demiterea lui Predoiu

– și așteptați un pachet mai bun de legi, căci noi știm cum se fac legile.

⭕️ https://coalitiapentrunatiune.ro/adeziune/

Dan Chitic