Protestam astazi ferm impotriva vanzarii Centralei de la Mintia
Bună ziua!
Noi cei din Coaliția pentru Națiune protestăm astăzi ferm împotriva vânzării centralei de la Mintia, o centrală esențială în sistemul energetic național.
O centrală care produce nu mai puțin de 5% din necesarul de energie al României.
Această vânzare nu este nimic altceva decât ultimul act dintr-un lung șir de trădări săvârșite de guvernul Ciucă, guvernul coaliției trădării.
Ministrul Virgil Popescu, încă de la începutul mandatului său din 2019, a avut ca scop demantelarea centrului energetic Hunedoara, pe care l-a băgat în insolvență în primele zile ale mandatului său.
Iată că acum, 3 ani mai târziu, a reușit ceea ce și-a propus de la început, și anume vânzarea pentru un preț de nimic, 90 milioane de euro, a unui activ important al României. Un activ ce trebuia să rămână al României.
Și a făcut această vânzare către o firmă de apartament deținută de către niște irakieni.
Toate aceste lucruri ne arată foarte clar care sunt intențiile acestui guvern, cu atât mai mult cu cât în aceeași perioadă în care guvernul României vinde active din sistemul energetic național, țări mari din vest cum sunt Germania, Franța, Anglia, naționalizează centrale și rețele de distribuție.
Pentru acest motiv, considerăm că este imperios necesar, că acest proces de privatizare să fie de îndată oprit iar ministrul Virgil Popescu să fie de îndată demis. Este o condiție minimală, dacă nu chiar este necesară plecarea întregului guvern al trădării.
Oricum, orice s-ar întâmpla, noi, vă anunțăm pe această cale că în momentul în care vom prelua guvernarea vom naționaliza toate centralele și toate și toate resursele de energie, precum și toate rețelele de distribuție.
Și toate astea le vom face pentru a reda România românilor.
Așa să ne-ajute Dumnezeu!
Doamne ajută!